CUM NE ABUZAM EMOTIONAL COPIII FARA SA NE DAM SEAMA?

Dragi cititori, va inselati daca traiti cu ideea ca doar abuzul fizic, sexual, ori agresiunea verbala, lasa urme  asupra unui copil. Multi parinti, inclusiv eu, ne abuzam emotional copiii, aproape zilnic, fara sa constientizam acest lucru, apoi ne minunam ce copii dificili si rebeli avem, incat trebuie sa-i ducem la consiliere psihologica ori la terapeuti. Desigur, abuzul emotional,  interfereaza de cele mai multe ori cu trasul de urechi, de par, cu o palma la fundulet…..zgaltaieli, ca doar „bataia e rupta din rai”. Nu-i asa? Aveti idee, ce se petrece in sufletelul unui copilas in acele momente? E posibil sa nu banuiti.

Poate nu realizam intotdeauna, ca problema este de fapt la noi ca parinti, nu la biata faptura inocenta si nestiutoare, care asteapta din partea noastra un model de comportament demn de urmat. Copiii sunt oglinda noastra. Tineti minte acest lucru! Schimbarea incepe cu noi.

Va marturisesc ca mi-am abuzat  emotional copilul, fara sa realizez ca fac acest lucru. Am pus multa presiune pe el. Acum am un adolescent rebel, neascultator, agresiv verbal, gata sa sara la mine daca ceva nu-i convine. Prefera sa locuiasca cu bunica, sa stea pana la ore tarzii cu prietenii si sa nu invete mai nimic pentru scoala. Cand ii atrag atentia, ori cand  il mai ating usor peste ceafa in gluma, risc sa fiu lovita. DE CE? Pentru ca el a indurat multe cand era mic si acum riposteaza. Nici nu mai vrea sa stam de vorba, uneori.

Dupa prima disponibilizare cu serviciul, m-am mutat cu mama mea – mama fiind vaduva eu fara sot.  Timp de cativa ani, ne-am tot disputat rolurile de mama asupra bietului copil, care a asistat de mic la certuri ce nu se mai sfarseau, la contraziceri, jigniri, presiuni psihice etc. Copilului i se aruncau jucariile care deranjau pe bunica, ni se impunea la amandoi sa facem anumite lucruri, eram blamati, jigniti, amenintati, umiliti, chiar daca pe de alta parte ni se spunea cat suntem de iubiti…dovada (dupa parerea mamei mele), era faptul ca ne asigura ”un acoperis deasupra capului si o mancare calda”. Istovita de certuri si terorizata, mi-am luat intr-o zi copilul si am plecat la Bucuresti, intr-un centru de protectie a mamelor si copiilor abuzati in familie. Dupa o saptamana, m-am intors inapoi in provincie. Copilul nu se adapta prea bine acolo. Mama ma suna zilnic, si-mi spunea ca nepotelul ei ”va muri de foame fara mancarea ei” si ca ”o sa ajungem pe drumuri” etc. Simteam ca ma prabusesc langa ea,  si nu mai rezistam presiunilor psihice si abuzului emotional. Descurajata, i-am lasat copilul si m-am intors in Bucuresti singura, ca sa ma pun pe picioare. Abia dupa doi ani si jumatate am reusit sa-mi aduc copilul langa mine, dupa multe insistente si dispute. Era total schimbat. Se vedea ca era traumatizat si nu stia sa socializeze. A stat un an langa mine, apoi a vrut din nou cu bunica. Desi ii vorbeam calm si frumos, desi faceam eforturi sa nu-i lipseasca nimic, se purta cu mine intr-un fel pe care nu-l pot descrie. Era stilul copiat de la mama mea… Nu l-am putut opri sa se intoarca acolo..nici cu interventia psihologului.

Este un adolescent frumos, inteligent …pentru care lupt in continuare si pe care doresc sa-l invat sa traiasca normal, sa se comporte si sa vorbeasca normal, asa cum eu a trebuit sa imi reamintesc cum sa ma comport normal si sa am relatii armonioase cu oamenii. Am stat departe de familie, o vreme,  ca sa-mi vindec traumele din copilarie si sa devin un parinte mai bun, mai puternic, mai increzator. Pe de alta parte, lasandu-mi copilul acolo unde am crezut ca are ingrijire mai buna, l-am expus unui abuz emotional, de genul celui la care am fost expusa eu in copilarie.

Iata o serie de comportamente ce constituie abuz emotional asupra copilului: atitudinea neglijenta sau ostila fata de copil; comportamentele neadecvate ale noastre ca parinti, ale educatorilor sau ingrijitorilor; certurile repetate si violenta fizica intre parinti, in fata copiilor; fortarea copilului sa participe la activitati care nu-i plac sau de care se teme sa le faca; amenintarea repetata cu o pedeapsa sau cu abandonul; interzicerea jocului cu alti copii, sau interzicerea unor activitati legate de scoala sau de timpul liber; aruncarea jucariilor preferate ale copilului; jignirea, devalorizarea si umilirea repetata a copilului, mai ales in fata celorlalti; ignorarea trairilor afective ale copilului; refuzul sau ignorarea gesturilor de afectiune ale copilului etc.

CUM SE SIMT COPIII ABUZATI EMOTIONAL?

As vrea sa stiti ca acesti copii sufera in tacere. Asa am facut si eu cand eram mica, si poate asa face si fiul meu acum. Acesti copii nu se simt iubiti si doriti, traiesc in teroare si nesiguranta, se confrunta cu grave probleme afective si de cele mai multe ori sunt respinsi ca fiinte de catre ceilalti. Sunt demotivati, neincrezatori si cu o stima de sine scazuta.

Traiti-va viata de parinte in mod constient si responsabil, asumandu-va greselile facute in educatia copilului si indreptandu-le pe cat posibil, la timp! Un copil sanatos emotional devine un adult increzator si armonios. Straduiti-va sa-i fiti un model demn de urmat.

In urmatoarele articole voi reveni cu detalii interesante despre impactul abuzului emotional asupra copiilor si adultilor. Va invit cu drag, sa le cititi!

Cu bine!

 

Postat în Resurse Etichetat cu: , , , , , , , ,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*