Copiii sunt atat de curati si detecteaza situatiile „anormale” atat de repede in primii ani de viata si, daca i-am asculta mai atent si cu „luare aminte”, am avea multe de RE-invatat prin ei!
Cu cateva zile in urma copiii mei au asistat la un moment cand o mama si-a lovit copilul si au suferit si ei sa vada acel copil plangand. Au verbalizat asta. Fiind doar noi dupa acel moment am lasat copiii sa vorbeasca si i-am stimulat cu intrebari. Ce am auzit?
– Si tu ne-ai certat si chiar m-ai tras de par, dar macar tu ti-ai cerut iertare si nu ne-ai lasat sa ramanem suparati…..
– Pe un copil il doare tare cand e lovit si nu poate si el sa loveasca pentru ca e mic……
– Cand ai tipat la noi ne-am speriat si ne-ai facut sa plangem……
– Noi suntem mici, tu esti mare si esti mai puternica…….
– Daca ne-ai fi iubit mai mult, ne-ai fi explicat cu cuvinte frumoase ca sa te ascultam……
– Ai vazut ce spunea fetita cand plangea: ca mama ei n-o iubeste……
Se spune ca iti dai seama de caracterul unui om dupa cum se comporta cu cei mai slabi decat el. Acest gand m-a ajutat de multe ori sa ma stapanesc si sa gasesc solutii mai bune pentru a iesi din impasul de mama nervoasa in care ma gaseam.
O alta scapare a mea este acum intrebarea directa:
– Daca tu ai fi parinte, ce ai face pentru ca fetita sau baietelul tau sa-si faca temele la timp sau etc?
Si e uimitor cu cate propuneri vin omuletii curati si plini de creativitate:)
– Le-as spune cu cuvinte frumoase
– Si daca ei tot nu asculta?
– Le-as scrie pe o hartie si as pune-o pe frigider ca sa-si aduca aminte?
– Si daca tot nu face?
– As tipa la ei ca sa ma asculte si sa inteleaga ca-i important.
– Si nu s-ar speria? Nu s-ar enerva?
– Poate, dar sunt sigura ca m-ar asculta daca mi-as cere iertare pentru tonul din voce, va sti ca il iubesc si va face ce i am cerut pana la urma.
Acum le spun copiilor mei ca….mai e putin si trebuie sa ridic tonul si sa ma enervez si isi aduc aminte de discutia noastra. Comunicarea este acum mai eficienta si mai lucram.
Este un prim pas al mamei spre NORMALITATE. E minunat sa constientizeze ca a gresit si, impreuna cu copilul ei, sa gaseasca impreuna resursele cele mai potrivite pentru rezolvarea tuturor situatiilor.
Tipatul, clar nu este o solutie, dar admitand asta in fata copiilor, admitand greseala si stimuland copilul sa devina o resursa pentru amandoi, nu poate fi decat bine pentru copil care stie ca poate fi responsabil de un lucru atat de important (stimulezi gandirea, responsabilitatea in copil, ideea ca e important etc)
Ma bucur ca am reusit sa facem pace cu momentele din trecut cand i-am pedepsit si n-am stiut sa-mi cer iertare, sa le recunosc importanta lor in tot ceea ce fac.
Prin comunicare cu iubire si intelegere abuzurile emotionale din trecut se pot neutraliza si copilul incepe sa se dezvolte emotional sanatos.
Si adultul are problemele lui. Educatia continua se cere insa, o facem pentru noi in primul rand pentru a trai in armonie cu noi insine si o facem pentru copiii nostri, pentru frumusetea lor interioara.
Rezultatul nu poate fi decat unul minunat. Ambele parti castiga si cladesc acea armonie in familie si in viata. Atunci, ca parinti, vom primi respectul „cuvenit”, dar cel real, vom primi iubire din partea copiilor si intelegere in momentele grele etc
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.